De ce ne-a trimis Firea acasă pe un „vânticel”?

Dacă Facebook-ul ar fi Alina Plugaru, și glumele despre furtuna de ieri bărbați, am putea spune că suntem martori la un nou record mondial în materie de amor. Și umor.

Cam așa pot rezuma metaforic ce se-ntâmplă de 24 de ore pe internet.

Cu toate astea, oamenii-s dezamăgiți. Firea a tras ieri clopotele-n cetate, oamenii s-au urcat pe caii putere și s-au îmbulzit să fugă din calea urgiei. Orașul s-a blocat încă de la ora 17, spre deosebire de zilele când se blochează începând cu ora 18. A fost un haos total.

Ne-a scos Firea din zona de confort și ne-am înghesuit mai devreme.

Aseară mi-am făcut provizii pentru furtună. Am izolat ușile, am ferecat geamurile și am dat pe Antena 3 pentru un plus de dramatism.

Și nimic… În cartierul unde locuiesc n-a fost furtună. A adiat puțin vântul pe la ora 20, a intrat o pală de vânt în casă și atât!

Vorbeam cu alți prieteni pe net și unii-mi spuneau că nici la ei n-a fost furtună, ci adiere. Ne simțeam păcăliți. Meritam o furtună, ploaie, acoperișuri dărâmate, copaci dărâmați, sfinctere încordate de teamă c-o să găsim mașinile țăndări. Nimic… O parte din sectorul 3 se plictisea la lumina lanternelor (cumpărate de urgență, dacă ne lăsa furtuna fără curent?!).

La știri, în timp real, aflam că-s străzi din București unde s-au rupt copaci, au căzut panouri, ba chiar a murit un om. Cică-n sectorul 5 s-a simțit cel mai rău. Normal. Ei n-au metrou, măcar cu furtuna să se deplaseze mai repede.

Acum oamenii o-njură pe Firea că ne-a trimis acasă mai devreme, dar în apărarea ei (știu, mă dor degetele să spun asta) au căzut niște copaci. S-a făcut nițel deranj. Probabil a vrut să evite ce s-a întâmplat la Timișoara (unde chiar a fost furtună, dar d-aia Banatu-i fruncea și noi niște mitici).

Copaci au căzut, asta-i clar. Dacă Firea nu băga frica-n oameni, și plecau acasă mai târziu, erau șanse mari să vorbim de mai multe victime. Și să vezi atunci… sudălmi, „huo”-uri și „ne omori cu zilele”. Ce era la gura oamenilor… S-a întâmplat răul cel mai mic.

Cât despre omul omorât de copacul căzut, aici e cam nasol. Firea spune că nu-i vina ei, ea a anunțat. Cică-i responsabilă firma în a cărei curte creștea criminalul. Dar explicația dată de madam Firea e absolut aberantă: „bărbatul a ignorat marcajul că pomul e periculos”.

Tot orașul ăsta împuțit e periculos. Peste tot sunt marcaje. Cad copaci, cade tencuiala, cade viitorul. N-ai mai ajunge nicăieri dacă ai lectura tot ce scrie pe stâlpi, pereți și asfalt. Unde mai pui că-i și criminalul ăla cu „Privește cerul” care ne fură ochii de la pericolele orașului.

 

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *