De ce e important să citim cartea lui Mitică Dragomir

Mitică Dragomir a scris o carte intitulată „Meciurile vieții mele”

Ai putea spune că am dat în benga, auzi, să-ți recomand să citești cartea scrisă de Mitică Dragomir, unul dintre cei mai scârbavnici oameni din fotbalul românesc. Sincer să fiu, nici eu n-am cumpărat cartea lui, dar dac-o găsesc la un preț accesibil nu o să ezit.

Un 5-7 lei merită.

Cum am ajuns la concluzia că merită citită?
Astăzi am dat de câteva citate interesante din cartea lui, o bijuterie de 512 pagini în care „Don Cornelone” autohton își povestește viața și „realizările”. Dar înainte de toate, vreau să fac o scurtă paranteză:

(Ați văzut că periodic apar la știri infractori care se pozează și se laudă cu prada lor? Își fac selfie-uri și filmulețe în care se mândresc și spun explicit pe cine și cum au jefuit. Și voi vă uitați la TV și spuneți „doamne, ce proști!”. Să țineți minte acest tipar)

Revenind.
Mitică Dragomir merită citit pentru că e sincer. Sincer în prostia lui. Nu-și ascunde mizeria sub metafore. Oricum nu cred că e în stare să gândească vreuna. În simplitatea lui de troglodit al fotbalului împărtășește toate dedesupturile mafiei fotbalistice. Sunt sigur că pentru el e un motiv de mândrie și când scria rândurile alea avea un zâmbet fericit pe moacă: „ai dreacu, uite bă ce jmecher am fost și sunt eu”.

 

„Eram toți șmecheri, prezenți măcar o dată pe săptămână la Cazinoul Victoria, de pe Calea Victoriei. Iar personaj de poveste al acelor vremuri era Giovanni Becali, aflat la apogeul său financiar, pentru că se ocupase de vânzarea drepturilor lui Hagi, Popescu, Raducioiu și mulți alții.

Într-una din seri, după un meci al Stelei, veneam cu el și alți amici în mașina mea de la stadionul Steaua. Pentru a prinde un loc de parcare pe care tocmai se pregăteau alții să-l ocupe, am făcut o manevră mai agresivă și am fost gata-gata să mă tamponez cu un Mercedes.

Din mașină s-au dat jos vreo trei găligani, niciunul nu avea sub 1,90, și ne-au luat la înjurături, venind către noi să ne și caftească. Giovani, care era în dreapta mea, îmi zice rânjind:

– Am plecat fără bodyguarzi, să vezi ce bătaie ne dau ăștia…

Mă uit la el, avea chef de scandal, nu-i displacea acțiunea, dimpotrivă, o căuta… În schimb, nu era stilul meu să mă bag în prostii.

– Lasă, bă, că îi liniștesc imediat, le spun însoțitorilor.

Aveam un pistol cu gaze pe care îl cumpărasem cu acte în regula, având și permis. M-am gândit că în legitimă apărare pot să îl folosesc. Când cei trei au ajuns aproape de noi, am scos pistolul și i-am așteptat.

– Ia stați să vă dau eu câte o gaură, vitejilor – și îndrept pistolul către ei!

Imediat au rupt-o la fugă către mașina lor. Giovani, sămânță de scandal cum era, când a văzut că fug și că îl lasă fără acțiune, s-a luat după ei dându-le șuturi și pumni! Vlăjganii au sărit în mașină și au demarat, dar Giovani s-a bagat peste ei pe geamul din față, lovindu-i și scuipându-i, iar eu eram pe partea șoferului amenințându-i cu pistolul să oprească”. (Meciurile vieții mele – de Mitică Dragomir)

De fapt, Mitică descrie foarte bine ciocoii fotbalului românesc, jmenarii care au devenit vedete și apoi pușcăriași de lux. Mitică face un serviciu public fără să-și dea seama: ne arată radiografia interlopului fotbalistic de după 1989.
Mulțumim Mitică. Așteptăm și alte mărturisiri. Foi mai avem. Și-ți mai putem da liniște creativă. Tu alegi resort-ul: Jilava sau Rahova?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *