De ce bați pepenii?

E greu să alegi pepenele perfect.

În primul rând, oriunde ești prin București și împrejurimi, pepenii-s „de Dăbuleni”. Cred că și la Cluj și Iași sunt tarabe cu pepeni „de Dăbuleni” și cel mai probabil într-un magazin românesc din Londra sau Paris. Pepeni „de Dăbuleni”.

Procesul de a alege un pepene e dificil. Sunt tot atâtea sfaturi precum a alege o iubită. Mai puțin partea că la piață nu prea mai găsești tinere și nici pomeneală să fie vreuna la 1 leu/kg.
„Alege pepenele cu codița verde că-i mai proaspăt”. 
„Alege pepenele cu o pată galbenă. E copt”. 
„Alege pepenele vărgat, e mai dulce”. 

Acum ceva timp am ales un pepene cu pată galbenă, vărgat și codiță verde. Era oribil. Părea crescut la subrațul lui Viorel Lis.

Dop nu mai cere nimeni. Îți curgă zeamă din dop (ce ciudat sună asta…) până acasă. Și oricum, e cineva pe aici care a dat înapoi un pepene după dop? A zis cineva „nu-mi place, hai să ciopârțim altul!”?
Dar de departe cea mai interesantă metodă de a alege un pepene constră în lovirea lui. Și nu așa, cu palma ca țăranul. Dai cu degetele, stilul darabană. Știe Gigel că un pepene copt și dulce sună precum o simfonie de Vivaldi. Îți mai și spune: „vedeți cum sună?”. Văd…

Ăștia cu bătutul pepenelui sunt precum ăia care verifică presiunea din roata unei mașini punând piciorul pe roată și apăsând cu putere. Au ei un cititor în talpă care le spune câte atmosfere sunt în roată.
Și să nu uităm de cei care află supriza dintr-un ou Kinder zgâlțâind produsul la raft. „Sună a plin. E jucărie bună”.

Oricum, toate-s „de Dăbuleni”. Cred că și jucăriile de la Kinder.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *