De ce ar trebui să te doară-n fund de căsătoria homosexualilor

gay

În timp ce un judecător din SUA a decis că doi cimpanzei au aceleași drepturi ca și oamenii și nu pot fi ținuți în captivitate fără voia lor, la noi încă sunt rude îndepărtate ale homo sapiens-ului care se întreabă dacă homosexualii sunt umani și trebuie să se dedea la cele lumești: iubire, ținut de mână pe stradă, credit pentru mașină, rate la frigider, etc.

Parteneriatul civil indiferent de sex – avizat la Camera Deputaților

Acum, dacă empatia era înnăscută nu mai aveam discuții despre homofobie/rasism/sexism/alte-isme, dar cum ea ne este inoculată de la vârste fragede, ajungem să vorbim despre haterii de oameni pentru că părinții lor n-au avut chef să-i învețe pe plozi să se pună-n pielea altor oameni. Știi când piciul îți dă o palmă și tu te uiți la el și îi spui „crezi că pe mami nu o doare? Ce crezi că simte mami când o lovești?”, la fel puteau să-i spună copilului „crezi că pe gay nu-i doare când dai cu pietre ca nebunul?”.

Dar am stabilit că-i prea greu cu empatia, așa c-o să facem abstracție de ea și-o să arăt alte motive pentru care parteneriatul civil între persoanele de același sex nu-i problema nimănui și nici vreun lucru oribil:

  • În primul rând nu-i căsătorie propriu-zisă. Toți homofobii sunt speriați c-o să se-mbrace Mihai în frac și Bogdan în rochie albă, vor merge cu alai până la biserică și acolo preotul îi va pune să dănțuiască împreună cu Isaia. De fapt, de genul ăsta de interpretare se folosesc majoritatea pentru a blama căsătoria gay. Marketing. Asociem prea mult nunta cu religia. Unii oameni nu vor să se-nsoare la biserică.

Poate părea șocant, dar pe unii chiar îi doare-n corul bisericii de Dumnezeu, preoți și alte cele. Și aici vorbesc și de homosexuali și de heterosexuali. Nunta nu mai e ca acum sute de ani când se valida doar în fața preotului. Acum contează s-o faci la Starea Civilă și metaforic la biserică. Asta dacă te dau banii afară din cortul de nuntă. Oricum, BOR refuză nunți ghei, așa că discuția asta n-are temei.

  • Dacă gheii se-nsoară înseamnă că-și pot lua lucruri împreună, pot face rate precum orice alt cuplu, etc. Pot stimula o piață economică, mult mai prietenoasă cu partenerii. Așa că practic, dacă te deranjează parteneriatul civil între ghei, nu te deranjează că fac dragoste altfel decât știi tu că-i bine, ci faptul că vor rată la plasmă.

De asemenea, dacă Marcel moare, ce a deținut el în concubinaj/parteneriat cu Alexandru rămân celui din urmă. E, cât de oribil e asta? Să-ți sară sfinții pe nas, nu alta, nu?

  • Cel mai important motiv pentru care parteneriatul civil trebuie să-ți fie indiferent e că nu te afectează cu nimic. Serios, poate părea șocant, dar neamul românesc n-o să se termine că există gay, cu atât mai mult că-și pot lăsa moșteniri între ei, ori că pot face rate. Altfel spus, nu-s cuplurile gay vinovate că rușii vor să ne atace, că se scumpește gazul, ori că țara-i plină de fani ai înmormântării Mărioarei Zăvoranu.

 

Sursă foto: adevărul.ro

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *