Dac-o legalizăm sunt șanse s-o stricăm

Din capul textului o spun că sunt pentru legalizarea marijuanei, dar n-am încredere în judecata consumatorului român. Acestea fiind zise…

De câteva zile îmi tot apare pe wall-ul de pe Facebook că X-ulesc prieten a dat Join cauzei  „Uniți Legalizăm”, iar la ora la care scriu acest text sunt peste 900 de confirmați la marș și vreo 14 mii care n-au răspuns. În curând sigur vor apărea mai mulți. Dar nu-i bine să legalizăm iarba. Medicinal da, e imperativ să fie utilizată, dar chiar și așa o să speculeze unii vreo hibă legislativă și brusc numărul de leucemici și canceroși va crește pe hârtie. O să dea de bănuit. Ce dracu, doar suntem țara unde oamenii fac rost de certificate de nevăzători pentru 3-400 de lei. Și au carnet de conducere.

Suntem calici

Suntem un popor extraordinar de calic. Vrem cu disperare tot ce credem că ne revine de drept. Anual mor oameni sufocați de la cârnați îndesați pe gât, nu-i săptămâna fără copil ajuns în comă alcoolică la spital, unde mai pui că mulți tineri nu știu că sarea de baie se pune în baie, nu în gură/nas/vene. Nu-i combinație să legalizăm marijuana. Prea mulți proști. Aș pune rămășag substanțial că-n prima lună de la legalizare un grup de tineri vor reuși imposibilul: vor muri de la o supradoză de iarbă. Știu, sună ireal și inclusiv maimuțele alea pe care americanii au încercat să le omoare cu iarbă-n anii `70 pentru a demonstra că-i nocivă vor spune „bă, ejti prost?!”. Dar da, asta vor face. Și apoi toată biserica și instituțiile conservatoare vor spumega și „am avut dreptate/știam noi/moare tineretul ispitit!” și alte căcaturi.

D-aia în România nu se aplică încă regula auto „poți să conduci cu o bere la bord”. Prea puțini români știu că o bere e o bere. Nu o carafă, nu o găleată, nu o vază. O sticlă.

Îți dă foame

Intrăm în truisme pentru fumători, dar da, iarba îți dă poftă de mâncare. Nu-i greu să ne imaginăm cete de zombie fumați agresând vânzătoare la Mc și șaormerii pentru că și-au terminat toți banii pe iarbă și nu înțeleg de ce nu pot să primească conținutul unei șaorma în palmă, fără lipie, și cu un discount de 90%. Ori mai rău, o să vedem oameni fumați călare pe unicorni atacând persoanele ce ies cu mâncare din fast-food-uri. Ce-i deranjează pe unii pomanagii care fac chetă pentru un leu, dar să vezi apoi șir indian repetând în cor: „man, îmi lași și mie o gură din covrigul tău?”.

Și dacă ai bani și îți permiți și mâncare, fiind la discreție și în disperare probabil vei face diabet după o singură seară de magiun + ciocolată.

Vrei să fuți

Al doilea efect al marijuanei este starea de „dă-mi să fut/vreau să fut/ce să fut?”. Bine, poate c-o să leșini undeva p-o bancă și n-o să mai poți alerga după femei, dar aici feministele o pot da mai bine din condei cu d-alea: „agresarea verbală e tot agresare!”. Așa că dacă fumat inviți o tipă să faceți mai mulți copii decât avea Bob Marley, o agresezi, o înspăimânți și riști să te trezești bătut/săltat de poliție. Mai mult ca sigur marijuana o să devină o scuză pentru toate exibiționismele sexuale din România. Cum o să reacționezi când o să vezi că doi afumați bine se iubesc pe mijlocul trotuarului, ziua pe lumină?

Iți dă somn

Mulți sunt deranjați de prezența boschetarilor ce dorm pe unde apucă. Hai să-ți imaginezi găști întregi de puști, ieșiți prin parcuri, ce au poștit jumătate de kg de iarbă (și-au permis din alocație) și acum dorm leșinați pe la metrou, prin autobuze, scări de bloc și unde-i mai apucă. Din nou nu-i combinație și te trezești cu zeci de puștoaice violate de unii ce pur și simplu au văzut poarta deschisă. Că doar nu ești prost să fie iarba legală și să fumezi un joint. Ești cu gașca fra`, bagi ca turcul și-o asezonezi cu brownies.

Și ca să închei moralizator, iarba îți poate da și fluturi pe tavan dar și tripuri oribile, panică. Că așa ți-a venit ție să fumezi după o despărțire, ori că te-a dat afară șeful.

 

Dacă n-am fost în stare până acum să fim mai cumpătați cu alcool, îmi e greu să cred că prea mulți vor spune: „bă, n-am chef azi de iarbă…”. Așa că de ce să nu empatizăm cu cohortele de proști din țară doar pentru că suntem noi câțiva capabili să ne controlăm? Într-un final toată lumea suferă pentru prostia unora. Și atunci o să le dăm apă la moară creștinopaților și o să pătăm frumusețe de reputație câștigată-n mii de ani de Maria.

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *