Cum e să fii mut?

Sau „Cum e să fii Klaus Iohannis?”.

Influență: laringită și traheită acută
Știm deja că orice handicap este îngrozitor, cel puțin până în momentul când îl accepți și-ți dai seama că poți avea o viață normală. Să nu vezi, să nu auzi, să nu poți alerga, ș.a.m.d., toate pentru o perioadă te rup de lume.
De duminică am gâtul într-o menghină și dacă încerc să vorbesc las impresia că sunt un puști de 13 ani care vrea să facă hopuri prin pubertate. Un cuvânt e gros de pare că sunt vocea de pe trailerele filmelor, altul e sugrumat și-l înțeleg doar balenele. Medicul a spus să tac. Bine, nu-i primul om care-mi spune asta… Așa că mi-am propus să spun aproximativ 10 cuvinte pe zi, pentru o însănătoșire mai rapidă. Așa că dacă-ți verbalizez în următoarele zile un „m*ie” gâtuit să-l prețuiești ca pe poezia „Luceafărul” recitată pe de rost, seara sub clar de lună-n Cișmigiu.
Ca-n orice situație presărată cu mult umor negru, imediat după ce am primit prescripția medicală (adică „taci!”) au început să sune și oamenii: „Ce faci? Am auzit că ești bolnav și că nu poți să vorbești. Povestește-mi tot!”.

Ce înseamnă să nu poți vorbi?

Pare că-i la fel de frustrant și pentru cei din jurul tău, nu doar pentru tine. Dacă vrei să spui multe semnele nu par de prea mare ajutor. Trebuie să apelezi la foaie și pix, altfel nu-mi dau seama cum să-i explic prietenei doar din câteva semne elementare care mai e situația în Siria, ce vor să facă rușii și de ce cred că suntem o specie obsedată de obiecte.
Apoi mi-am dat seama că pe lângă faptul că n-avem trotuar tactil pentru nevăzători, ori semafoare audio, nici lumea nu-i pregătită pentru muți. În magazine e greu să te faci înțeles. Îmi aduc aminte de faptul că la școală am avut parte de o lecție scurtă despre semnele prin care comunică muții, deci nu îndeajuns. Nu spune nimeni să știi să-ți povestești cu ei „Dansez pentru tine”, dar măcar baza.

Știm deja că nu-i politicos să arăți cu degetul (de ce nu?), dar NIMENI în toate magazinele mari nu s-a gândit să pună un carnețel și un pix la casă prin care să-i poți spune doamnei că vrei și „o gumă, un pachet de țigări și prezervative d-alea cu striații pe orizontală, nu cu bule că te irită și-ți vine repede”. Poate ești gură mută largă, eu știu?
Acestea fiind zise, dacă ți-ai dorit vreodată să mă vezi tăcând, ăsta-i momentul tău de aur. Dar chiar și așa, puterea scrisului face minuni. În primul rând te ajută să-ți dai seama dacă merită sau nu efortul de a răspunde oricui, oriunde.
P.S. – de dragul discuției filosofice, voi cum credeți că este mai rău? Să te naști cu un handicap, ori să-l „primești” mai târziu în viață? Facem abstracție de oamenii care se chinuie să dobândească un handicap.

P.S. 2 – oare m-am îmbolnăvit pentru că am card cu cip biometric și am fost atacat de Baphomet Androginul?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *