„Crime” după… aș spune Irvine Welsh

Când am ieșit de la vizionare mi-au auzit urechile că englezii „știu să-și prezinte dramele contemporane”.

M-am gândit imediat la cărți, filme și piese de teatru ce relatează urgia clasei de mijloc și a săracilor din Marea Britanie, familii ce stau în cartiere de blocuri muncitorești și-și consumă viața pe traseul muncă – acasă. Acești „biropați” ai fabricilor.  De la impactul avut de războiul pentru insulele Falkland, politicile impuse de Margaret Thatcher, până la șomajul crescut al anilor `90 și alcoolismul (specific deja tuturor popoarelor, dar cine știe să-l prezinte mai bine decât o țară cu o cultură a pub-ului?), englezii și-au pus pe tapet durerile și le-au dat un veșmânt de dramă națională pe care s-au clădit viitoarele generații.

D-aia occidentalii premiază filmele românești despre comunism, avort, corupție. Ei înțeleg problema în profunzime în timp ce noi abordăm profunzimea bășcăliei din poveste.

„Crime” începe ca un manifest Zeitgeist. Chiar din primele cinci minute mi-a lăsat impresia c-o să fiu martorul a ceva revoluționar. O lecție de viață pentru mine și ceilalți 50 de spectatori din beci. Începutul serios, izul bisericos de predică despre șomaj și cum „sistemul” e gândit să facă și să dreagă, astfel încât clasa de mijloc să nu ridice capul mai mult de un prag impus. Dacă n-ar fi o interpretare atât de british auzeam sigur despre „the man”, atât de uzitat în cultura anti-sistem americană.

Din spatele unei cortine de celofan se pregătesc toate relatările și incursiunea în începutul anilor 1990. Spuneam că britanicii știu să-și prezinte dramele pentru că la întrebarea „cum au pătimit românii după Revoluție?” am auzit de prea puține ori drame și de prea multe ori dileme. În aceeași perioadă, în Marea Britanie șomajul creștea, familiile se confruntau cu abandonul, alcoolismul, violența conjugală, sărăcia, disperarea. Și toate astea-s relatate simplu, ieftin și brutal în „Death”. Atât de brutal încât abuzarea sexual a unei puștoaice pentru mâncare n-o putea prezenta mai bine. Mai plin de înțeles.

IMG_20140803_201054E captivantă lipsa de spectaculozitate și sinceritatea.

Faptul că interpretarea pune accent pe amprenta pe care ți-o lasă informația brută. Pe faptul că ești tratat ca un martor la drama oamenilor, un spectator. E ca o palmă peste ceafă pentru momentele când tot ce faci e să scoți telefonul și să imortalizezi suferința altora.

„Crime” nu-i o piesă pentru scene mari. Nu pentru că nu-i grozavă, ci pentru că lucrurile bune au întotdeauna un iz exclusivist și-ai vrea să-l împărtășești cu puțini oameni. Crima e intimă, e între oameni ce vor să-și găsească sfârșitul pe aceeași bucată de plastic, ori în aceeași sală.

Află mai multe despre piesă, când, unde și cât de pe pagina de Facebook: Teatru Bezna.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *