Comediantul în publicitate

stand-up-comedy-mic

Influență: ploaia.

Pot să am și eu un moment de sinceritate? Poate chiar de spovedanie. Că d-aia-i blog personal…

De cele mai multe ori comedia n-are treabă cu publicitatea.

De ce merită menționat? Păi mie mi-a fost deschisă ușa publicității (și mulțumesc mult și sincer pentru asta) pentru faptul că sunt creativ și fiind comediant (de stand up) promit o „altă abordare”. Genul ăsta de raportare la un om pune uneori colaborarea într-o postură ciudată. Pentru că te aștepți de la un om care face glume să fie capabil să facă orice. Și e greșit, mai ales dacă nu știi:

  1. Ce este stand up comedy-ul
  2. Ce gen de stand up comedy fac eu

Uneori și pentru mine e o dubioșenie cum nu reușesc să fiu îndeajuns de creativ să vând crenvurști (un exemplu, n-am fost pus până acum în situația asta). De fapt, în unele situații nu reușesc să fiu îndeajuns de creativ în raport cu normele publicității și regulile impuse de client. Că-s două extreme care se bat cap în cap. Este firea de comediant visceral care vrea să lovească, să forțeze niște limite (și uneori limitele alea nu-s drăguțe), și ABC-ul publicității care-ți spune că ai un client, care ăsta are un istoric, și istoricul ăsta are o tradiție, se adresează unui public, cu anumite cuvinte, etc.

Tot ce am enumerat mai devreme este moartea creativității pentru un comediant. E ca și cum mi-ai spune „fă o glumă despre religie, dar să nu jignești pe nimeni, să nu menționezi vreun nume de personaj religios, să te adresezi tinerilor sub 12 ani și să vorbești jovial, dar matur”.

Și da, ordinea și disciplina din publicitatea mi-au fost de mare ajutor în conceperea materialului de stand up, dar limitele impuse de publicitate sunt muuuuult mai mari. Practic, dacă am suprapune conduita publicitară pentru stand up ne dăm seama că oameni precum Jimmy Carr nu ar exista.

Pentru cei care nu știu, dar și o reamintire pentru cei care lucrează în domeniu, foarte puțini clienți au zvâc, umor sau curaj. Când vorbești unei corporații se panichează toată că are un trecut în spate, nu-și permite un derapaj de imagine. Când vorbești unui client mic există riscul să dai de oameni speriați.

Da, comediantul poate însemna creativitate și gândire „our of the box”. Cu toate că nu-i o regulă și-s mulți comedianți facili cu glume la prima mână. Scuze, n-am putut să mă abțin. Dar personal am obosit să-mi ard neuronii creativi pentru proiecte la care clientul nu știe ce vrea, nu știe cum și cât, îți spune că „cerul e limita”, dar te trezești că faci flyere.  Nici nu mai contează dacă ești comediant, apicultor sau doctor în publicitate. Ți-ai consumat timpul, energia și mintea aiurea.

Ce am vrut să spun în această dezordine de idei? (dezordine, big no-no în publicitate)

  • Dacă n-ai clienți cu umor/autoironie, n-ai nevoie de un comediant, ci de un creativ;
  • Dacă nu ești o agenție care vrea să impună idei, ori să riște curajos, ci o fabrică de făcut proiecte pe bandă rulantă și bani, n-ai nevoie de un comediant, ci un creativ;
  • cele două nu sunt complementare, dar nici nu se exclud;
  • comedia, pentru mine, este ce spune omul ăsta mai jos:


În apărarea mea le poți avea pe toate la pachet și-o să fie bine, dar să nu-ți tratezi niciodată creativul cu „suntem o familie”, mai ales când acesta face observational comedy (comedie observațională?) și mănâncă George Carlin pe pâine. E capabil să deosebească un proiect grozav și frumos de o banală campanie pentru crenvurști. Și un loc de muncă de o familie.

Va continua… cândva… despre relevanța publicității…

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *