Coada la moaște, Disneyland-ul copilului român

Aud stropii de ploaie cum bat în geam.

Vântul puternic dă să smulgă copacii din rădăcini. Frigul se adâncește-n oasele românilor, iar căldura unui ceai și a unei pături schimbă cu 180° starea de spirit. Mă uit pe fereastră și printre lacrimi mă podidesc amintiri. Parcă mai ieri îi spuneam mamei mele: „Te implooooooor, hai să mergem la coadă la moaștele sfintei Parascheva. Promit că dacă mă duci o să fiu cel mai cuminte și-o să ajung olimpic la matematică”. Din păcate, adevărul este că n-am spus niciodată fraza de mai sus, părinții mei n-au ținut să mă plimbe pe la cozi, iar despre matematică… m-am făcut frate cu ea ca să trec școala.

Am văzut imagini de la coada făcută la moaștele Sf. Parascheva. Mii de oameni s-au adunat ca-n fiecare an să pupe aceleași oase, să se roage pentru aceleași lucruri, să îndure aceeași atmosferă. Asta în timp ce oscioarele sfinte sunt acolo-n biserică (era să-i spun prăvălie) și-n iunie, iulie sau august. Dar e ceva la răceala lui octombrie care-ți lasă impresia că gestul tău de a sta în frig dă mai multă însemnătate credinței.

Pe lângă adulți mai bântuie și câte o mogâldeață înfofolită de nu-i mai vezi nici ochii.

Îndură frigul, ploaia și plictiseala pentru zeci de ore, doar pentru că ai lui părinți n-au luat în calcul s-o pupe pe Parascheva din partea întregului neam. Ore întregi la temperaturi de 2-3 grade, doar cu un pahar de ceai și covrigi, în vânt și bătut de ritmurile dogite și anoste ale muzicii bizantine, ore de nimicuri băbești auzite din toate părțile și eventual vreun show de exorcizare a vreunei persoane care n-a auzit de psihiatrie și care „nu-i nebună”.

moaste 3
Trăim ani frumoși când divertismentul pentru copii e mână-n mână cu dezvoltarea lui și poate învăța dintr-un simplu joc în fața casei mai multe decât dintr-o îndocrinare religioasă, dar cărui părinte de la coadă să-i vorbești? „Eu știu mai bine cum să-mi cresc copilul”, îți va spune. Dar poate că nu știe. Sau poate că nu știe îndeajuns de bine.

Trăim prea puțin pentru a face prea puține lucruri.

Stau și mă gândesc la faptul că-n copilărie n-am jucat îndeajuns de mult fotbal, fața ascunselea sau șotronul și acum nu mai am timp de ele. Păi cum să pierd eu 8-10-15 ore de interacțiune umană proțăpit la o coadă bisericească într-un frig dumnezeiesc?

„Moment de familie”? Ce s-a întâmplat cu banalul mers în parc, la restaurant, ori să-ți duci plodul să facă un sport? Chiar te gândești că peste ani o să-și amintească odrasla ta de „super-mega-ultra distracția de la moaștele Sf. Parascheva”? „Da băi Bonea, dar biserica nu-i distracție, e ceva solemn”. Da, dar copilul e necopt pentru astfel de simțiri și n-o să-l înveți tu asta printre oase.

moaste 2
Copii, lăsați adulții să meargă la moaște. Voi ieșiți la joacă. Peste ani, dacă vă arde buza să pupați vreo halcă de carne în detrimentul unor buze, să nu vă faceți griji. Prăvălia are mereu marfă.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *