Circul e trist și a murit de mult

Știi momentul ăla când îți duci plodul la un film recomandat copiiilor și tu te simți vinovat față de tine că-ți chinui mintea? Ca de exemplu, „Frozen”. Pentru un om între 25 și +∞ ani, care a văzut la viața lui cel puțin cinci filme, „Frozen” este pentru filme (chiar și alea de animație) un fel de Țociu&Palade pe lângă tot umorul la nivel mondial. Revenind, tu ești acolo, cel mic se bucură, personajele cântă și tu te plictisești de moarte și simți că-i ceva greșit în viața ta. Așa-i la circ.

Circul e trist.

Încă de mic de când mă duceau părinții sau profesorii la Globus trăiam cu impresia că văd cel mai plictisitor lucru din viața mea. Nu exagerez. De trei ori am intrat în circ și de tot atâtea ori am părut mușcat de musca țețe. La mare distanță pe locul II, ca nivel de plictiseală, a fost o ședință PSD susținută de Adrian Severin în primul an de facultate. Animalele sunt mai mereu dresate să facă același lucru, să sară, să alerge, să țină pe cineva pe spate, etc. Clovnii sunt clovni, n-are rost să mai vorbim. Și Cirque du Soleil înseamnă sari-prinde-atârnă-sari-mă țin cu dinții-mă învârt-sari-atârnă-ș.a.m.d.

M-am pornit asupra acestui subiect pentru că recent trupa de circ Orlando și-a instalat cortul în zona Dristor.

E destul de trist să văd cupole de circ ridicate pe terenuri mâloase între blocuri (mai au un loc unde se așează în București, Trafic Greu, vis-a-vis de Liberty Mall), dar să văd cămile cum mănâncă din copacii de pe trotuar e deprimant. Și nici măcar nu sunt eu ăla mare iubitor de animale. Pur și simplu e jenant să iei un animal din mediul lui natural, să-l plimbi aiurea-n lume prin frig sau căldură, să-l hrănești cu furaje și să-l înveți să stea-n două labe, ori să se învârtă în cerc. Nu-i uman să-i faci asta nici unui cocalar.

Nu știu ce ai putea face în situația asta pentru a-i arăta copilului animale sălbatice, pentru că și grădiniile zoologice sunt ca vai de ele și nu-ți poți crește plodul cu tableta-n brațe, dar trebuie să înțeleagă faptul că leul ăla din circ, așa fioros și dansator, stă aiurea-ntr-un țarc toată viața și nu știe ce-i aia libertate nici măcar cât un câine maidanez.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *