Cine merge cu drapelul la concert?

steag 2

Am fost recent la un concert în aer liber și pentru că Mos Def nu a reușit să-mi capteze atenția îndeajuns de mult am ajuns să-mi pun întrebări existențiale. Precum: “cât de mare e un ou mic?”,oare unii artiști de rap/hip-hop sunt buni doar în căști?” și “cine vine cu un steag la un concert?”.

După ce am pus întrebarea asta pe Facebook am aflat că există un băiat Panduțu care asta face.

Merge la concerte și flutură steagul. Probabil când își face bagajul pentru vreun concert/festival se uită după bilete, bani, chiloți de schimb și drapel. Apoi, discutând cu prietenii pe net mi-am dat seama că-s (aproape) singurul care vede ceva ciudat în asta… și asta mă intrigă.

steag 3

Acum nu vreau să-l transform pe Panduțu în ambasadorul celor care merg la evenimente cu drapelul, dar ca să vă faceți o idee despre el (eu n-am știut până azi cine e):

  • e omul care a vrut să-l învețe pe Robbie Williams română pentru că d-aia vine un cântăreț să cânte, ca să-ți facă ție pe plac și să promoveze bacalaureatul fanului”.

  • am înțeles/auzit/citit că s-a râs de el pentru că n-a primit bilete gratis la concertul mai sus menționat.

Acum că am terminat cu Panduțu, hai să vedem de ce vin oamenii cu tricolorul la concerte.

  1. Să arăt că-s român! Dacă ai merge la un summit sau o adunare în care naționalitatea să conteze ar putea funcționa această justificare. Dar ești la un concert. Muzică, zdringhi-zdringhi. Deci lasă drapelul acasă. Te duci să asculți oameni. Pentru curiozități vis-à-vis de țara de origine există buletinul. Nu mai epata cu naționalitatea ta că nu ești nici finlandez și nici islandez. Ești român, e ok, se putea mai rău, treci peste. Cu toate astea, muzică.
  2. Să vadă prietenii unde sunt (asta e chiar un motiv spus de Panduțu). Să fluturi un steag un concert întreg înseamnă că ai mulți prieteni. Și îi vrei pe toți lângă tine. Aaa, dacă vorbeai plastic de “prieteni” înseamnă că pentru tine steagul e un fel de check-in. “Uite bă drapelul lui Panduțu. E și el aici. Cât de oarecum!”. Nu trebuie să fluturi o bucată de material 3 ore ca să te vadă cineva.
  3. Se-ntâmplă și-n afarăEvident că peste tot pe planetă sunt oameni care se plimbă cu steagul după ei și vor să-l etaleze precum sexul, religia sau orientarea sexuală. Pentru că, ghici ce, dar și naționalitatea e o chestie intimă. Dacă ar putea, cineva ar flutura și un CV. Pentru că de fapt vrem să ne arătăm pe noi. Să spunem cine suntem noi, de unde venim. Prea puțin are legătură cu steagul și ce înseamnă el.

steag 5

Și nu, nu este măgulitor nici momentul când artistul îți flutură drapelul. Unii o fac strict pentru a te atinge la coarda sensibilă. Solistul de la Green Day și-a prins steagul sârb la pantaloni în timpul concertului din Belgrad și n-au fost reacții prea frumoase din partea unora pentru că drapelul era prea aproape de fesele cântăciosului. Asta înseamnă să-ți respecți steagul. Și-mi aduc aminte că Bon Jovi avea un tricolor cu numele lui pe el. Să pui orice nume (fie și al unei vedete) pe tricolor nu-i combinație. Pur și simplu sunt situații și locuri unde drapelul n-are ce să caute.

steag

Acum, pe mine nu mă deranjează atât de mult faza cu drapelul.

Pe unii cică da, pentru că nu văd bine artistul de steag. Just și plauzibil. Oricum, rămân la părerea că este cel puțin ciudat să aduci un steag la un concert, exceptând cele cu tentă naționalistă/patriotică. Dacă mergi la Summer Festival Laura Lavric & The Dolăneștii e ok să fluturi drapelul, să rupi ia de pe tine, să pleci în căruță, etc. Altfel… e precum băieții ăia care merg pe stadion și stau cu spatele la gazon și cu fața la galerie. Ca și cum ai merge la un show de stand up și ai ține o icoană ridicată. Să știe omul în ce crezi. Și să te vadă prietenii….

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

3 Comments

  1. Salut,

    In primul rand, pandutzu cu tz, ca nici eu nu-ti zic Georgică Bonea;

    In al doilea rand, clipul ala a fost facut oarecum la misto, cu inside-jokes pe care le stiu cei care chiar merg la concertele lui Robbie Williams;

    In al treilea rand, nu m-am plans ca n-am primit bilete moca la concert (eu aveam bilet la diamond inca din prima zi de cand s-au pus in vanzare biletele si chiar am stat in primul rand – http://pandutzu.com/2015/07/cum-a-fost-la-concertul-robbie-williams-de-la-bucuresti-foto/), asa ca data viitoare, citeste mai cu atentie articolul ca sa intelegi care era de fapt „supararea” mea;

    In al patrulea rand, poate unora li se pare ciudat ca lumea sa faca pogo la concerte, dar iata ca se face. Unora le place, altii se simt deranjati ca nu se pot uita la concert linistiti. Poate unora li se pare ciudat ca unii fumeaza la concerte, dar iata ca se face. Unora le place, altii sunt deranjati de fum.

    Asa si unora le place sa fluture steagul. Oare daca era un steag cu „muie steaua” era ok? Sau daca era steagul SUA? Sau problema e ca e steagul Romaniei?

    La toate festivalurile mari din afara sunt sute de steaguri la concerte si asta mie mi se pare fain. Aseara era un festival, drept urmare am adus si eu steagul din dotare. Si ca sa ma intalnesc cu prietenii (pe principiul „ne vedem la steag”) si pentru ca mie imi place sa fac asta.

    Batul de steag e suficient de inalt cat sa nu-i deranjeze atat de mult pe cei din spate, iar cei care sunt deranjati, oricum nu vad pana pe scena, deci e irelevant ca se balangane ceva in fata lor.

    Iti respect parerea si sunt constient ca nu tuturor le place ceea ce fac. Insa sunt foarte multi care vin dupa concert sau chiar in timpul sau, sa ma felicite si sa „fluture” si ei steagul… .

    Haters gonna hate, ain’ters gonna ain’t!

  2. Panduțu pentru că ești român. Și-o fluturi că ești.

    Păreai serios în clip. N-am sesizat vreo glumă (nu inside-joke pentru că ești român și-o fluturi că ești).

    Lumea spune că te plângi. cică și Times New Roman și-a bătut joc de tine pe seama asta. Zice lumea.

    Când te duci la un concert punk știi că se va face pogo. Când mergi la rap/hip-hop nu te aștepți la vreo manifestare deranjantă. Era stupid și un steag cu „muie Steaua”, America sau Kârgâstan. Deci n-o face pe patrioata lovită-n tricolor că n-am nimic cu drapelul României.

    Și nu m-am luat de tine și că te vezi cu prietenii la steag. Doar că e ciudat să-nvârți toată seara de un băț. Nu știi să dansezi?

    Flagers gonna flag.

  3. Din ce ai scris mai sus mai mult îmi pare că ai ceva cu protagonist decât cu ideea în sine. Magia unui festival nu constă în a sta vreo 10 ore cu fața la o scenă, ci constă în a fi înconjurat de oameni faini care au de spus câte o poveste. Chiar la propria postare ai primit fotografia asta: http://bit.ly/1i8gHa5. Încearcă să o studiezi cu atenție și să observi diversitatea elementelor care o conturează, de la „zona de steaguri”, pancarte și până la chestia aia din spate care, dacă nu e, seamănă izbitor de mult cu un penis. Majoritatea iubitorilor de festivaluri caută atmosfera asta. Pace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *