Cea mai bună pizza Vs. cel mai prost sandvich

mancare 4

Reclama e importantă. Foarte importantă. Mai ales când auzi de la un cunoscut „bă, am mâncat cea mai bună pizza din România!”. Dar până să vă spun unde-i „cea mai bună pizza din România”, hai să vă spun unde-i cel mai prost sandvich din țară.

Scurt istoric:

mancareVă mai amintiți de Gregory`s? Cică se mai găsesc câteva prin țară, dar tsunami-ul de fast-food-uri din ultimii 5 ani a reușit să-l acopere cu totul. În facultate eram un client destul de fidel. Îmi aduc aminte că-mi făceam un sandvich uriaș cu 10 lei și alegeam eu ingredientele. Și erau bune. Mi-au zis unii că au văzut gândaci pe jos, dar până nu-i vezi tu nu crezi.

Că așa se zvonea și despre Sheriff`s (își mai amintește cineva? Vis-a-vis de Cocor?) că-i o mizerie, dar de câte ori am mâncat acolo a fost minunat. Aveam 7-8 ani și aveau un meniu la care primeai o șapcă cu un ventilator în cozoroc. Cât de tare-i asta?

Revenind. La Gregory`s erau sandvich-uri bune. Chiar lux în comparație cu  rășina scumpă și fadă de la Subway. Dar Gregory`s nu mai e și-n București nu există Planet (Timișoara) sau Bizo (Baia Mare). Așa că-ntr-o după-amiază m-a pălit foamea-n zonă la Carrefour Orhideea. Și-n Carrefour (toate) în zona de mâncare au și un loc al lor. Nu Subway, nu Mc, nu KFC.

Practic mâncare de la Carrefour. Dar nu-i nevoie să intri în hipermarket. Cum ieși pe la casele de marcat. O să recunoașteți tejgheaua, e aia unde-i coadă kilometrică la hot-dog de 1 leu. Acolo au și sandvich-uri. La 4-5-6 lei. Cu tot felul de mezeluri și legume care din vitrină par mâncabile. Dar nu sunt. E o minciună. O felie de mezel într-o baghetă care are gust de burete de vase, „pâine” umplută cu murături (vara?), muștar și sictir. Cum s-o spun mai exact… sandvich-ul ăsta-i ca o partidă de sex în saună. În geci de piele căptușite. Acestea fiind zise, ăsta cred eu că-i cel mai prost sandvich pe care l-am mâncat vreodată.

Acum mă duc să mă spăl iar pe dinți.

mancare 2

Vorbind de pizza, mi-a fost recomandată cea de la Brothers (zona Floreasca, strada Chile), ca fiind „cea mai bună din România”. Acum, de când mă ocup cu treaba asta (mâncatul), am încercat pizza și-n Iași, Timișoara, Constanța sau Târgu Mureș. Nu prea ai cum s-o greșești. Exceptând Râmnicu Vâlcea, unde-ntr-un local „pizza cu fructe de mare” e de fapt „pizza cu UN fruct de mare”. Dar am înțeles că a fost un an greu pentru creveți în Rm. Vâlcea.

mancare 3

 

Cred că blatul face diferența, nu? Și da, la Brothers e un blat excelent. Eu nu mănânc niciodată marginea la pizza (sunt genul ăla), dar acum n-am putut să zic pas. Topping foarte bun, unde mai pui că meniul e plin cu tot felul de combinații interesante.

Dar de departe cel mai bun lucru sunt prețurile. O pizza mare și foarte bună sare rar de 25 de lei. Asta-i un lucru fabulos când te gândești că-s altele prin oraș care ajung lejer la 30-35 de lei și nu-s cine știe ce (undeva-n cortexul cerebral a rămas că Jerry`s Pizza e prea scumpă pentru cât oferă, cum nici pizza de la Domino`s nu mi-a părut fabuloasă. Da, au aproape aceleași prețuri, dar meh…).

mancare 5

 

Legat de Brothers, vă recomand să mergeți la ei că-i terasa mică, intimă și liniștită. Bine, puteți comanda, dar e frumos la ei. Și să nu uit, frații care dețin afacerea au fost și la Românii au Talent. Sigur ajută și asta la imagine, dar blatul rămâne bun chiar dacă a trecut sau nu pe la 10 cm de făina de pe fața Răduleascăi.

Întrebarea e: să fie asta cea mai bună pizza din București? Din țară? Sugestii?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. Salut,
    Dupa parerea mea Jerry’s e top class, intr-adevar era scumpa. De ce zic era scumpa, pana acum un an cea mica era de 20cm, acum au facut-o la 25 cm, de staturi lejer, si cele mai scumpe sunt in jur de 17 ron, recomand Mexico cu sos alb. Alta pizza buna pentru comenzi casapizza, e mai scumpa dar au o oferta la pizza mare primesti orice pizza medie gratis, la pizza medie primesti pizza mica gratis, ajungi tot acolo ca bani, au ingrediente mai calitative. Cel putin cea quatro formaggi e plina de gorgonzola. Ca localuri, e foarte buna la Pub18 in Regie, bigbrotherpizza, ceva de genul, fac si comenzi. Cam asta ar fi topul meu. Primele 2 fiind la egalitate dar nu prea poti sa le compari, se prepara diferit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *