Ce am mai râs când a murit bunicu`, mama și un verișor

Cred că aveam vreo 5 ani și eram la țară.

Îl ajutam pe tataie să repare acoperișul casei. Impropriu spus ajutor, el fiind acolo sus, pe scară, și eu jos cu impresia că am un rol important.

Într-o clipă de neatenție bunicul a scăpat trusa de scule, rezemată pe burlanul de scurgere, s-a dezechilibrat și a căzut de pe scară, trăgând după el țiglele. A căzut cu trupul bătrân pe borcanele de murături lăsate afară la uscat, țiglele s-au prăvălit peste el și scara a spart un geam.

Peste tot erau cioburi și bucăți de țiglă spartă, dar noi am râs. Râdeam amândoi și ne țineam de burtă. El era plin de sânge și avea arcada spartă. Când a ieșit din casă, alarmată de zgomot, bunica a urlat de spaimă.

Măi Marine! Ți-am zis să ai grijă. Să-ți pui o cască sau ceva! De ce nu mă asculți?”. Tataie râdea cu poftă în timp ce-și scutura picioarele zdrelite. S-a uitat rânjind la bunica și-a zis: „hei, fruntea sus! Continuăm treaba!”.

Trei zile mai târziu murea de la o hemoragie internă.

O experiență similară am trăit și la 13 ani. Mama spăla geamurile. Pe exterior. Ce, n-ați mai văzut mame care să atârne precum Spider-Man pe fațada unui bloc încercând să curețe și ultima fărâmă de praf? Astfel de mame îl fac pe Omul-Arahnidă să roșească.

Mama lustruia de zor geamul, dar inevitabilul s-a produs. Nu era prinsă cu vreo cordelină, vreo măsură de siguranță, așa că-n momentul în care a alunecat de pe pervaz a căzut în gol de la etajul 3. Fix în mărăcinii din fața blocului.

Când m-am uitat speriat pe geam ea era întinsă pe jos. Râdea în hohote. S-au panicat și vecinii. Dar mama n-avea nimic. S-a ridicat, s-a șters de praf și-a urcat râzând în casă. Mi-a spus din ușă „fruntea sus!” și-a continuat să curețe geamurile.

A doua zi nu s-a mai trezit din pricina unei contuzii cerebrale.

Acum vreo 3 ani un verișor s-a apucat să-și construiască o casă. După doi ani era gata. Făcută de el, cu mânuțele lui. Mândrie mare.

Într-o seară, când era la cină cu familia în noua casă, s-a prăbușit acoperișul peste ei. Se presupune că a fost o greșeală la construcție. Martorii spun că toți cei prinși sub dărâmături au râs non-stop, tot drumul până la spital și-n timp ce erau internați. Au râs până au murit de la răni.

Cele de mai sus nu s-au întâmplat. Sunt din imaginația mea. M-am uitat la noul spot Hornbach și m-am gândit că moartea e amuzantă.

Cum, tu nu râzi când ești aproape de moarte dintr-o prostie personală?

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *