Ce am învățat până acum făcând stand up comedy (cap. VII)


Cam așa-și încheia Bill Hicks un show de stand up comedy acum mulți, mulți, mulți ani. În SUA.

Dacă printre cititorii mei avem fani George Carlin, Bill Hicks, Eddie Izzard sau Dylan Moran probabil ați remarcat ceva interesant la ei (și mulți alții): la final există o morală. Bine, mulți dintre ei fac filosofie/introspecție o bună parte din spectacol, dar la final vor să lase ceva. Nu neapărat amuzant, nu o poantă, nu “cea mai bună glumă” ca să plece pe plus. Lasă ceva, un gând.

Mi-am amintit că acum câțiva ani eram în mașină cu un coleg comediant, după un spectacol, și era mâhnit că n-a prins (erau filosofii, nu glume), cum publicul e prost/slab, comediantul X strică publicul, etc. Și-mi păstrez părerea că publicul nu-i vinovat. Ce cred eu e că românul nu e încă obișnuit să vină la un show de stand up și să nu râdă cu gura până la urechi.

Fiind (încă) un fenomen la început în România, de cele mai multe ori stand up-ul e vândut publicului ca o bășcălie/caterincă/ăla care a făcut X/românul care a dres Y, dar întreg fenomenul e dezbrăcat de ce-l face unic și frumos: stand up-ul e intim, înseamnă idei, emoții, trăiri, frustrări, etc. Nu-i lăutărie cu glume și situații.

Câte glume cu și despre relații poate duce un public? Câte remarci misogine sau sexiste? Câte poante poți scrie despre femeile la cumpărături? Sau despre țigani? GPS-uri? Becali? Îți spun eu: multe. Toate sunt un râu nesecat de inspirație. Multe vor semăna, unele sunt geniale, dar în principiu sunt foarte multe glume despre subiecte foarte puține. Pentru că o mare parte din publicul ACTIV de stand up nu vrea să vină la show și să-și încarce mintea sau să gândească. Vrea divertisment ușor, digerabil, ceva pentru toată familia. (Dacă tu ai o altă părere află că ești minoritar.)

Cu toate că uneori același public spune că ce se-ntâmplă în România este o copie americănească (vulgară). Hm…

De cele mai multe ori am impresia că numeroși comedianți români se neglijează încercând să bucure pe toată lumea. Și asta-i nesănătos pentru ei și pentru fenomen.

Sunt foarte puțini comedianți români care țin cu dinții de stilul și caracterul lor. De exemplu, Vio. A recunoscut și el într-un podcast că nu-i place/nu vrea/n-are chef/îi e lene să scrie glume facile. Și așa e. Nu face glume la prima mână. Cred că a găsit o balanță între a rămâne plăcut și a-și spune durerea.

De asemenea îl avem pe Radu Isac, un alt comediant cu vechime, care e atât de occidental în abordare încât el a reușit să demonstreze cel mai bine că românii nu vor stand up “ca-n afară”.

N-o să-l vedeți săptămânal nici în Deko, nici în Racing, nici în Club 99 (cele mai mari trei cluburi de comedie din țară). De ce? Radu face show-uri prin SUA-Anglia. Acolo oamenii nu se plictisesc dacă se fac glume politice sau religioase și nici nu se simt lezați de puțină sinceritate. Și dacă aud cuvântul “dick” nu spun că vor “stand up ca-n România unde nu sunt glume cu d…”.

Dacă pot avea o concluzie la ce am scris mai sus e că stand up-ul românesc va rămâne mult timp la nivelul de acum. Bun/rău, după gust. De ce? Pentru că sunt prea puțini comedianți dispuși să piardă public pentru a-și spune crezul pe scenă și sunt infinit mai puțini oameni în public dispuși să-i asculte filosofiile. „Am dat 10-15-20 de lei, vreau să râd bă!„.

Așa că dacă mai vedeți comedianți care fac glume facile e pentru că vor să mănânce și ei o pâine. Dacă unii fac filosofie și introspecții e pentru că vor să-și hrănească sufletul.

Din experiență: eram la un spectacol și încercam cu sarcasm să prezint situația noastră de astăzi, cum am devenit sclavii unor nevoi. Sala mă asculta cu destul interes. Nu râdeau în hohote. Mă ascultau. Unii mă aprobau din cap. O dădeam bine, aveam emoție, aveam patos, îmi ieșeau ironiile. Din sală-l aud pe un domn: „mai râdem și noi? Că am crezut că e comedie”. „Gata boss, băgăm și glume cu pulă”. A râs. A râs și sala de el. Toată lumea a plecat fericită. Unii (probabil) s-au gândit că a fost un show ok, „dar nu ca la americani unde stand up-ul e mai profund și nu-s glume cu p…”.

De AICI au început poveștile din stand up!

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *