CE AM ÎNVĂȚAT PÂNĂ ACUM FĂCÂND STAND UP COMEDY (cap. V)

stand-up-comedy-mic

Dacă e ceva ce nu cred că dispare vreodată din viața comedianților este tremuratul.

Prezent la un open mic am remarcat următoarele:

Tremuri când urci pentru prima dată pe scenă. Tremuri de emoție. De rușine. Tremuri de dezamăgire că nu râde nimeni și nu te înțeleg când tu știi că ești fabulos și faci toți prietenii să râdă la o bere. Glumețule de pahar care ești! Tremuri că au râs și simți că asta îți dă puțin avânt. Tremuri că-i simți veseli și nu știi ce să le mai spui, ori că mai ai un minut și prea mult material în cap.

Apoi tremuri pentru că vin oamenii să-ți spună că ai fost “foarte tare” pentru prima urcare, ori că ai crescut mult de la celelalte apariții amatoricești. Există și cazul în care tremuri pentru că nu vine nimeni și te strecori repede printre oameni, ieși din fum și mergi câteva stații pe jos încercând să-ți dai seama dacă ai “dat-o bine”, sau dacă “e de tine”. Unii au stat și doi-trei ani pe bară, întrebându-se și pierzând din tremurat.

Tremuri când faci 10-15 minute de material bun și-ncep să te abordeze oamenii cu experiență pentru a le deschide show-urile. Tremuri pentru că nu vrei să dezamăgești, pentru că ai emoții. Nici nu te gândești la bani, tu vrei experiența. Tremuri pentru că drogul începe să-și facă efectul. Primești 50 de lei la final? Primii bani din stand up? Tremuri.

Timpul trece, ajungi la un 30-40 de minute de material, verificate pe la open-mic-uri. Începi să vorbești cu alți colegi comedianți și s-o puneți de plecări prin țară. Tremuri de emoție că vorbești cu patroni și negociezi. Tremuri de nervi că dai de patroni nașpa, ori care n-au încredere în tine că poți umple o sală de 100 de oameni.

Ajungi să ai peste o oră de material și tremuri.

Te simți stors de tot. Ai impresia că ora aia e tot ce poți să oferi tu vreodată în stand up și tremuri de spaimă. Dar apoi îți vine inspirația și tremuri de bucurie.

Mergi prin țară. Tremuri de emoție că-i mereu un public nou. Ori tremuri la gândul că poate sunt tot ăia “de data trecută”. Apoi tremuri puțin că-i patronul dubios și nu știi dacă-ți dă toți banii. Ți-a dat cu 100 de lei în plus? Tremuri de bucurie. Vin oamenii să-și facă poze cu tine? Ori nu te bagă nimeni în seamă după show? Tremuri oricum.

Apoi tremuri de oboseală. Ai stat în tren ore întregi. Ai condus mii de kilometri. Ai dormit în hoteluri bune și-n autogări înghețate. Tremuri de frig, de beat, de ce altceva ai mai băgat.

Apoi ai deja ceva ani de experiență și tremuri pentru că vrei să dai ce ai tu mai bun. Te scobești de material nou, matur, clădit pe idei, nu neapărat fapte. Că prin “lucruri” trecem cu toții, dar idei n-are toată lumea. Tremuri încercând ceva altfel.

Și apoi te uiți la cei care urcă pe scenă la open mic. Și tremuri. Sunt buni. Nu-ți vor mânca pâinea, dar avântul lor te face să-ți forțezi limitele. Și mai tremuri puțin.

Va continua.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *