Ce am învățat până acum făcând stand up comedy (cap. II)

De la prima postare despre ce am deprins eu în trei ani de stand up (cap. I aici!) parcă s-au mai adunat și altele așa că astăzi o să mai împărtășesc una alta despre ce și cum consider eu că-i util să evoluezi în meseria asta.

Nu cerși aplauze

La-nceput, dacă ai avut și câteva show-uri bune, ai tendința să crezi că meriți mai mult de la public. Ai o glumă la care s-a râs în două locații și-n a III-a ești consternat că nu râde nimeni. Dacă nu ești în stare să accepți „eșecul” momentului n-o băga p-aia cu „pffff… aici rupeam cu aplauze…”. Da, merge dac-o spui în spirit de glumă și se simte sarcasmul pentru că și tu ești conștient că nu-i o glumă grozavă, dar să vorbești publicului de sus și să-ți vinzi o glumă proastă-n Moldova ca fiind genială-n Ardeal e semn de…

Facem stand up sau fitness?

Unii înțeleg puțin greșit ideea de încălzire a publicului și recurg la „să aplaude cine are Facebook? Să aplaude cine are smartphone? Să aplaude cine a venit cu mașina? Să aplaude cine a condus? Să aplaude…” și întrebările astea durează mult, sunt succesive, obosesc și nici nu mai contează când vine poanta, oricum aplauzele sincere încep să se diminueze pe fondul plictiselii. Dar probabil tu ești fericit că lumea aplaudă și creierul nu mai distinge pentru ce, se elimină hormonul fericirii și te crezi realizat pentru că te aplaudă o sală-ntreagă.

Nu-i mai trata de sus pe ceilalți comedianți.

Că-s începători sau nu, dacă n-ai tonul potrivit față-n față poți părea foarte arogant. O să-mi spui „da Bonea, dar și tu dai sfaturi aici!”. Da, dar fiecare e liber să le adune de pe blog și să facă ce vrea cu ele. Dacă mă duc după un show la cineva și încep să-i torn păreri pe un ton superior sunt două posibilități: o să-l impresionez (slabe șanse), ori o să-i par îngâmfat.

„Și acum să aplaude toată sala, hai sincron”.

Asta am auzit-o la un coleg comediant de care-mi este foarte drag și cred că în cele câteva luni de când face a avut cea mai rapidă ascensiune. A auzit el pe undeva și-a mai văzut-o și la alții p-asta cu aplaudatul sincron. Adică 50% din sală râde și aplaudă la gluma ta și tu tragi și de restul să-ți răspundă la fel. E tot o cerșeală. Pot să înțeleg psihologia din spatele gestului, aceea de a-i face pe toți să creadă că sunt la același nivel de distracție, dar cum e să te aplaude un om care nu râde?

Nu da țeapă colegilor la bani.

Dacă ai vorbit cu X și ai promis că-i dai Y sumă pentru a face în deschidere nu-l trage-n piept. Da, sunt situații evidente când la show vin puțini oameni, când patronul e țepar, dar dacă ai sala plină, patron fericit și toate au mers bine, e mitocănie să-ți jecmănești colegul. Mai ales că noi vorbim între noi și știm cine practică genul ăsta de atitudine. De asemenea, foarte important: înainte de a pleca prin țară cu cineva, dacă n-ai mai avut show-uri cu respectivul și nu-l cunoști bine discută înainte de bani pentru că am auzit ceva „basme” despre un coleg care întors în București după un spectacol prin țară a fost întrebat cumva retoric: „vrei bani pentru deschidere?”. Sunt oameni care cred că a face în deschidere pentru ei e „de pus în CV”.

Concursurile de stand up.

Sunt foarte utile dacă știi ce să apreciezi la ele. Cel mai important lucru e că-ți cunoști colegii, vezi despre ce se mai scrie, poate aveți glume asemănătoare, etc. Apoi, te văd ăia mari și te lipești de o deschidere pentru cineva. Unde mai pui că-i și presiunea mare, emoții constructive și o atmosferă profi. Recomand. Dar nu te duce dacă nu știi să pierzi și nu înțelegi din start că nu poți face un „top al umorului”. Fă exercițiul ăsta de imaginație: George Carlin, Eddie Izzard, Jimmy Carr, Mitch Hedberg, Bill Hicks, ș.a.m.d. în finala Stand Up World Fest. Cine câștigă? Bine, de la un nivel nu se mai fac și nu te mai duci la concursuri pentru că ele pleacă de la premisa că-s pentru DEBUTANȚI (un terment discutabil pentru unii), dar chiar și așa… Ești începător? Mergi că ajută la experiență. Ești în branșă de ceva ani? Acceptă înfrângerea!

Despre vedete.

Am păstrat la final ceva mai siropos. O povestioară din care fiecare extrage morala. Să spunem că a fost, există, sau va exista un comediant. Îi vom spune ☻. Și ☻ scria niște texte amuzante pe undeva. El știa că-s amuzante, la fel și apropiații lui care votau, dădeau like și share. Dar dintr-o dată ☻ s-a supărat că nota generală a unui text (notă dacă prin click pe niște steluțe) a scăzut. Cineva-i sabotase bucuria de a avea 5* la fiecare text. Așa că s-a enervat și-a postat pe Facebook că știe și poate afla IP-ul celui care-i sabotează textele, el fiind conștient că tot ce scrie/spune/gândește e de 5*. Nu că ☻ e amuzant?

… Voi continua…

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *