Ce altceva puteai face în loc să mergi la România – Finlanda?

Ai fost la meci? Pe stadion?

Te plângi că ai văzut fotbal puțin sau prost? De fapt, dacă e să fim sinceri, a fost fotbal, au fost ocazii, dar “Dumnezeu n-a fost român” aseară, ori „finlandejii și-au dorit mai mult egalul”. Deci n-a intrat în ațe de câte ori credem noi că merita. Dezbaterea se poate întinde pe zeci de ore, “că n-avem vârf”, “că nu-i dăruire”, “că nu e Mutu”, etc. Mai important e faptul că 20 de lei dai, 20 de lei face.

 

Cel mai bun lucru la meciul de aseară e că pentru prima oară după mult timp Federația și-a dat seama care este cel mai corect preț pe care trebuie să-l plătească un suporter dacă vrea să vadă un meci al echipei naționale. Chiar dacă am juca o finală de turneu final nu merită să dai mai mult. E ceva în atitudinea fotbaliștilor români care contrastează jenant cu atitudinea jucătorilor de rugby care au întors un meci de la 15-0. Echivalentul unui 2-0 cu o echipă bună. Nu Finlanda.

 

Oricum, ce altceva puteai să faci cu 20 de lei? Multe:

  • să-ți cumperi un pachet de țigări și să faci cancer oriunde altundeva, nu pe stadion. Mai rămâneai și cu vreo 5 lei;
  • să-ți scoți iubita la o șaorma mai ieftină și eventual să înscrii de minim două ori, pentru că știi povestea cu primul gol care vine repede și apoi adormi…;
  • să cumperi un pachet de țigări și să mergi într-un club de genul Kulturhaus. Tunat corespunzător poți marca garantat, doar să te asiguri că are buletin;
  • să-ți cumperi bile anale și să-ți provoci mai puțină durere decât îți oferă meciurile de fotbal ale naționalei;
  • să stai acasă și să te uiți la cele două bancnote de 10 lei cum stau pe masă;
  • să-ți pui aproape patru litri de benzină și să-i arzi la un semafor;
  • să-i donezi pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Că e asta sau fotbalul vorbim tot de cauze pierdute;
  • să bei niște beri cu prietenii și să vorbiți despre cum jocul naționalei n-are nici măcar o relevanță în raportul Siria-Rusia-SUA. Practic să bei și să demonstrezi că ești atât analist sportiv, cât și politic. Deci angajat Antena 3;
  • să-ți cumperi o ciocolată, s-o pui pe caloriferul încins și să observi faptul că se topește mai greu decât șansele naționalei de a mai ajunge vreodată la un turneu final;
  • să cumperi un buchet de flori iubitei și să-i spui că șansele naționalei să ajungă la Euro/Mondiale sunt precum florile. Mor după trei zile;
  • să-ți cumperi prezervative și să-ți bagi în ele, nu în Anghel Iordănescu;

 

Și lista poate continua

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *