Când o să se moară de muncă-n România?

Acum câteva zile angajatul unei firme de publicitate din Filipine murea de prea multă muncă. Mark Dehesa avea pneumonie, dar n-a putut să se rupă de muncă pentru a se vindeca așa că s-a prezentat la birourile Ogilvy până a crăpat viața-n el de epuizare și boală.

Prin lumea largă a-nceput iar să se vorbească despre raportul Muncă Vs. Viață Personală, dar se vede cu ochiul liber că-n societatea românească subiectul ăsta este inexistent.

De ce? Nu știu. Probabil pentru că românul a fost mereu muncitor, n-a scrâșnit, a muncit și-a spus cu mândrie „capul plecat sabia nu-l taie”.

Dar înainte să înfierăm nemernicia angajatorilor să împărțim subiectul în două laturi foarte importante. Și da, vorbesc despre o arie mai largă de angajați-angajatori, nu doar publicitari. Corporatiști, bucătari, șoferi, asistente TV ș.a.m.d.. Oriunde se muncește prea mult, oriunde se înghit prea multe.

Joboholicii

Cu toții avem acel coleg. Chit că are sau nu viață personală, familie, copii, el vrea să muncească. Succesele lui sunt legate exclusiv de muncă. Vrea să vină primul la birou și să plece ultimul.  Devotamentul lui inuman f*te piața și îi face pe ceilalți să arate precum niște leneși.

De multe ori, joboholicul, se laudă cu stilul lui de viață. Am întâlnit numeroase cazuri care la 11-12 noaptea postau pe Facebook, cu mândrie, faptul că încă sunt la birou, beau o cafea și „#ÎncăRezistLeneșilor”.

O nebunie totală.

Nu știu ce fond psihologic au acești oameni, dar e deprimant. Sunt ăia care nu mai au valori personale, ci valorile locului de muncă. Un astfel de personaj trist încerca să-mi explice anul trecut ce valori lăuntrice are NuȘtiuCeBrand de bere, cum „țelul” lor e să facă bine lumii și cum le dă spuma pe afară de altruism. (Mi-am amintit compania de bere și e vorba de o poșircă ieftină cu zero implicare civică).

Din păcate cu astfel de oameni nu prea ai ce să faci. Eu personal nu văd o soluție pentru ei. Știu patroni care se preocupă și cheamă psiholog la muncă, ori sponsorizează diverse hobby-uri, dar cu joboholicul nu te înțelegi. El vrea statuie în fața biroului și pace!

Și asta e partea plină a paharului.

Alți angajatori văd într-o astfel de ființă un om „ambițios, devotat cauzei noastre!”. Asta înseamnă o presiune mai mare pe ceilalți și încurajarea unei atitudini total nesănătoase. Dar hei, ai un bijniss, de ce să nu tragi pe urma furnicuțelor dacă se salahoresc cu zâmbetul pe buze? Al 3-lea Jaguar nu se cumpără cu empatie.

Acum, e posibil ca Mark Dehesa, filipinezul mort, să fii fost un joboholic. Poate că angajatorul a tras de el să plece acasă, colegii îl rugau să meargă la somn, dar el „nu! Vreau să mor pentru firma asta!”.

Dar dacă Dehesa nu era așa înseamnă că…

Faraonii

Faraonul modern își construiește piramide pe blocuri de bani. Banii ăștia sunt cărați în spate de oameni fericiți, veseli. Ăsta e paradoxul muncii pentru un boss sociopat.

Tipul ăsta de „lider” te va motiva mereu să faci mai mult, cu toate că ai ochii injectați, cearcăne, mănânci deasupra tastaturii și bei o găleată de cafea pe zi. O să-ți spună că el a dormit la muncă în tinerețe, a tras de 10x mai mult ca tine. Ești bolnav? El era de 10x mai bolnav și muncea. Poți și tu dacă te străduiești. Și „dacă vrei…”.

Așa că-ți mai pune pe birou un teanc, la 6-7 seara, cu rugămintea să fie totul gata „ASAP”. Adică „acum!”. Și tu le faci pentru că te așteaptă aprecierea lui, poate o mărire de salariu, poate un post mai bun, poate…

Și dacă ai arătat că accepți asta mereu înseamnă că e o normă. Nu te mai poți sustrage de la condiția de salahor. Te va eticheta ca „leneș… nu mai ai ambiția de altădată… ce e cu tine?”.

Oricum, ești o rotiță. Te strici, te schimbă. Mori, te schimbă. Nu contezi.

Trăim vremuri interesante. Piața muncii se schimbă. Apare ziua de muncă de 6 ore. În țările scandinave se vorbește de o pauză zilnică de 2 ore pentru sex. Se pune problema muncii de luni până joi. Se pare că am progresat tehnologic până-n punctul în care oamenii mai pot sta acasă o zi.

E senzațional să vezi angajatori preocupați PE BUNE de oamenii din echipă. Dacă-s sănătoși, lucizi. Oare fac sex? Nu-i plăcut să lucrezi cu oameni nefutuți. Văd bine? Calculatorul distruge ochiul în timp. Stau bine la birou? Au coloană, și dacă da, e dreaptă?

E posibil să nu te intereseze toate astea, dar cu toții știm pe cineva care și-a distrus sănătatea muncind pentru „jegoșii ăia”.

Revenind la întrebarea din titlu.

Da. Cred că-n 5 ani o să se moară și-n România de muncă. Prevăd că până-n 2022 o să auzim de un cadavru prăvălit peste tastatură, o victimă într-una din clădirile alea înalte de sticlă.

Cineva o să moară la muncă după ce și-a ucis viața cu mult timp înainte.

Update: un cititor mi-a atras atenția că în 2010 a murit o româncă la muncă. Și cică știrea s-a băgat destul de repede sub covor. Oricum, se va repeta.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

2 Comments

  1. Romanii care lucreaza pe afara sunt muncitori, mult mai harnici decat colegii lor, insa n-as putea spune vreodata ca sunt joboholici.
    Au o productivitate mai mare in orarul de munca si cam atat.

  2. pai s-a murit la birou, in Bucuresti. La firma mare….

    In rest, pe cine cunosc plecati in afara, sunt ei muncitori si harnici (si unii si limbi maro) dar nu stau numai la munca, au si viata personala, si-au facut o casa, prieteni, au si casa in Ro, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *