Ăia care vorbesc tare la telefon

Eram într-un autobuz plin.

Sardinat. De undeva din dreapta mea sună un celular. Văd o mână cum se chinuie să ajungă la telefon, îl scoate din poșetă, dă cu dejtu pe ecran și-ncepe conversația.

Mă așteptam la un „nu pot să vorbesc, sunt în autobuz și e plin”.
Nici pomeneală. Fraza aia o rostea anxietatea mea, jena de a purta conversații telefonice în public. Stimabila în cauză, înghesuită în autobuz, avea chef de vorbă. Și nu oricum, ci cu toată gura, cu voce tare.

N-au trecut nici 5 minute de când a răspuns și știam cu toții unde o să petreacă de ziua ei, cu cine, ce cadou vrea, ce mai face ăla micu`, cum a fost pe litoral…

M-am simțit puțin deranjat și stânjenit. Adică să fim serioși, nu era nevoie să-i auzim conversația.
Dar apoi un pitic m-a bătut pe umăr și mi-a zis: „boss, vrei să facem o călătorie în timp?”.
Am zis „da” și m-am trezit acum 20 de ani în spatele unor blocuri din cartierul Rahova, București.
Din negura amintirii îi vedeam pe Scâ, Alex și Cristi, în fața blocului meu. S-au adunat toți trei sub geamul meu și au început să strige.

– GEORGE! GEORGE!

Eu stăteam la etajul doi. Deci nu era cine știe ce distanță de parcurs pe jos de la intrare până la ușă. Cu toate astea, strigătele au continuat.
– GEORGE! GEORGE!
Într-un final mă văd ieșind în dreptul geamului.
– DA BĂ!
– BĂ! HAI AFARĂ!
– NU POT! AM TEME!
– HAI BĂĂĂ…
– NU POT BĂ…
Observ că le fac niște semne disperate că nu mă lasă mama. În secunda 2 se activează cei trei de jos:

– MAMA LU` GEORGE! MAMAAAA LU` GEORGE!

Iese mama la geam.
– ÎL LĂSAȚI PE GEORGE AFARĂ?
Mama intră în casă. O văd discutând cu mine. Se negociază intens. Se pare că eu promit să stau doar o oră afară, să-mi fac temele apoi, să mă culc devreme, să intru la buget la facultate și să-mi deschid prima firmă până-n 23 de ani. Mama mă crede. Ies la geam victorios, precum Papa Francisc după numire.
– HAI CĂ VIN BĂ!
– BĂ! ADU ȘI MINGEA!
– BINE!
– GEORGE!
– CE?
– ADU ȘI O STICLĂ DE APĂ!
– BINE…
– BĂĂĂ. AI CEVA DE MÂNCARE?
– EUGENII?
– DA!
– … BĂ!
– DAAAAAA!!!
– ADU ȘI ȚEAVA DE CORNETE!
– BINE BINE!
– GEORGEEEE!
– DAAAAAAAAAAAAAAAA!!!
– ADU MAI MULTE HÂRTII CĂ N-AVEM!

Și discuția asta ținea minute bune, acoperind zumzetul cartierului. Și nu se mai plângea nimeni. Exceptând Măzărică, vecinul ăla nebun care arunca după noi cu borcane și apă.

Așa că, dacă-ți vine să vorbești în autobuz foarte bine. Măcar adu și apă.

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *