Acum se mănâncă detergent

Anul nou aduce o nouă retardare în rândul omenirii. Știu, mulți credeați că-n 2018 o să găsim un leac pentru SIDA, cancer și PSD, ori că liderii lumii o vor da la pace și vor renunța la armele nucleare și măsurarea peniană, dar ȚEAPĂ: specia a decis să mănânce detergent!

În ce constă acest nou trend?

Avem una bucată vlogăr/influențator internautic, sau „analfabet funcțional” cum ar spune rău intenționații, și o capsulă de detergent de la un brand oarecare.

Se pornește camera video, această prelungire a ființei nebăgate-n seamă de părinți.

Se mușcă/înghite capsula.

Se fac tot felul de fețe/grimase către camera, chestii „funny” care distrează audiența formată tot din „analfabeți funcționali” (cum ar spune aceeași rău intenționați).

Apoi, din vizionările de pe Youtube se fac și ceva bănuți, dar asta-i altă poveste. Până la urmă e nevoie de banii ăia pentru tratamentul medical specific ingerării de detergent. Asta dacă nu mori.

Majoritatea nu mor pentru că Dumnezeul Proștilor e mai prezent decât Dumnezeul Copiilor Care Fac Cancer.

Pașii de mai sus sunt repetați de alți hazoși ai internetului până la următorul trend când un alt vlogăr/influențator descoperă că e distractiv să înghiți ace, hârtie igienică folosită sau otravă expirată.

Anul 2018 n-aduce nimic nou în materie de evoluție la nivel macro. Marte e tot mai departe…

 

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *